Ce este RNG în cazino? Explicație detaliată despre generatorul de numere aleatorii

Echipa Editoriala
Publicat de:Echipa Editoriala
Publicat la:7 februarie 2025, 11:07
Adi Galatanu
Revizuit de:Adi Galatanu
Revizuit la:17 februarie 2026, 00:05

8 minute de citit

Ce este RNG în cazino? Explicație detaliată despre generatorul de numere aleatorii

RNG în cazino online: cum se face rezultatul și de ce uneori pare nedrept

RNG înseamnă Random Number Generator (Generator de Numere Aleatorii), adică un mecanism care alege rezultatul unei runde în jocurile digitale. Îl găsești în sloturi, ruletă digitală, jocuri de cărți online și multe jocuri de masă în varianta online. Dacă RNG-ul nu ar exista, jocul ar putea repeta aceleași rezultate și ar deveni ușor de anticipat.

Ce e important de la început: RNG nu îți promite câștiguri. RNG se ocupă doar de un lucru: ca rezultatul să fie ales într-un mod imprevizibil și verificabil. Cât de des plătește jocul, cât de mari sunt câștigurile rare, cât de lungi pot fi perioadele fără bonus, astea țin de matematica jocului (RTP, varianță, volatilitate). Pentru partea asta avem deja două articole solide scrise Dl. Dr. Cătălin Barboianu:

Ce înseamnă aleatoriu, pe înțelesul jocurilor de noroc

În jocurile online, aleatoriu corect are două idei care contează cel mai mult.

  • Fiecare rundă este separată: o rotire nouă nu primește informații din rotirea trecută.
  • Pe serii foarte lungi apare media: dacă rulezi enorm de multe runde, rezultatele încep să semene cu valorile așteptate ale jocului.

Prima idee explică de ce nu există memorie care să compenseze pierderile. A doua idee explică de ce RTP nu funcționează în sesiuni scurte.

RNG și media pe termen lung: de ce RTP nu se simte într-o sesiune scurtă de joc

RTP este o medie. Media asta devine vizibilă abia când numărul de rotiri este foarte mare. Până atunci, jocul poate arăta foarte diferit de la o sesiune la alta, iar asta este normal în statistică.

Un exemplu ușor: două sloturi pot avea același RTP (Shining Crown vs Sweet Bonanza). Totuși, unul poate plăti des sume mici, iar altul poate plăti rar sume mari. Rezultatul ține de felul în care sunt împărțite plățile. RNG doar alege rezultatele, iar jocul decide cum arată plățile pe termen lung.

Dacă vrei explicația completă pentru RTP, varianță și volatilitate, o găsești deja în articolul dedicat al Dr. Cătălin Barboianu. Aici ne concentrăm pe rolul RNG-ului și pe de ce unele lucruri par ciudate, deși sunt normale.

Unde intră RNG în sloturi, ruletă și cărți

RNG produce valori, iar motorul jocului le transformă în rezultate. Diferă puțin de la un joc la altul.

  • Sloturi: RNG generează valori care sunt transformate în opriri pe role virtuale și simboluri.
  • Ruletă digitală: RNG alege un rezultat valid (de exemplu 0 până la 36 la ruleta europeană). Dacă vrei să testezi ruleta, ai și utilitarul: ruletă europeană.
  • Jocuri de cărți: RNG este folosit la amestecare și ordonare, apoi regulile jocului decid ce înseamnă mâna câștigătoare. Ai și unelte utile în hub: simulator blackjack și generator de cărți aleatorii.

De ce apar serii și pauze lungi fără bonus

Seriile apar natural atunci când ai multe încercări. Creierul nostru se așteaptă la alternanță, dar aleatoriul nu funcționează așa. Uneori vin mai multe rezultate asemănătoare unul după altul, fără să fie vreo intenție în spate.

Ia un exemplu simplu: dacă un eveniment are șanse de 1 din 2, tot vei vedea, din când în când, 8 sau 10 rezultate la rând de același fel. Nu pentru că mecanismul s-a schimbat, ci pentru că așa arată uneori o secvență aleatoare.

Aplicat la sloturi: poți avea 40 de rotiri fără bonus, apoi două bonusuri relativ apropiate. Asta nu înseamnă că jocul a intrat într-un mod special. Înseamnă că varianța face uneori ca rezultatele să se adune în anumite zone.

PRNG și CSPRNG: o explicație simplă despre siguranță

În online, RNG este de obicei un generator pseudo-aleator (PRNG). Asta înseamnă că există o stare internă, iar algoritmul produce o secvență lungă de valori. Diferența mare este între un PRNG obișnuit și unul criptografic (CSPRNG).

  • PRNG obișnuit: poate fi bun pentru simulări, dar nu este făcut pentru medii unde cineva ar încerca să anticipeze sau să forțeze rezultate.
  • CSPRNG: este construit astfel încât anticiparea să fie, în mod realist, imposibilă fără acces intern.
  • Reîmprospătarea stării: sistemele serioase își reîmprospătează starea cu informație nouă din surse ale sistemului, ca să reducă și mai mult orice risc.

Cum se verifică RNG-ul: statistică plus audit tehnic

Verificarea serioasă are două părți care se completează una pe alta.

  • Teste statistice: se iau eșantioane mari și se verifică dacă rezultatele se comportă cum ar trebui pentru un generator bun.
  • Audit tehnic: se verifică implementarea, cum este ținută starea, cum sunt gestionate versiunile și dacă ceea ce a fost testat este exact ceea ce rulează în producție.

Un standard industrial folosit des este GLI 11, care include cerințe pentru RNG în sisteme de joc.

Din zona de reglementare, un exemplu foarte clar este RTS 7 al UK Gambling Commission, dedicat rezultatelor aleatoare:

Ce se folosește în România: cerințe ONJN pentru RNG și verificare

În România, operatorii licențiați nu pot pune jocuri online la dispoziție fără documentație tehnică și fără verificări făcute de terți. În practică, asta înseamnă că RNG-ul și jocurile sunt evaluate de un laborator de testare, iar operatorul trebuie să poată demonstra că exact versiunea verificată este cea care rulează în producție.

Ce contează cel mai mult, pe partea de RNG, este combinația dintre certificare și trasabilitate. Certificarea arată că generatorul și implementarea lui au trecut testele, iar trasabilitatea arată că jocul nu a fost schimbat pe ascuns după verificare.

  • Certificat/raport de conformitate emis de un laborator de testare, pentru RNG și pentru jocurile relevante.
  • Identificarea versiunilor: nume de build, versiuni software, hash-uri sau alte elemente care permit compararea între ce s-a testat și ce rulează.
  • Separarea rolurilor și controlul accesului: cine poate modifica software-ul, cine poate publica o versiune, cine poate interveni în producție.
  • Jurnalizare și monitorizare: loguri și rapoarte care permit verificarea ulterioară dacă apar suspiciuni sau reclamații.
  • Verificări periodice: reevaluări la schimbări importante (update-uri de jocuri, platformă, integrare nouă, migrare de sistem).

În România miza nu este doar să existe un RNG bun, ci să existe un lanț complet de control: laborator, documente, versiuni, acces, loguri și verificări repetate. Asta este diferența majoră între un ecosistem licențiat și unul nelicențiat.

Unde apar problemele, de obicei

În timp, cele mai multe probleme au apărut în zone fără reguli clare și fără verificări periodice. Din punct de vedere tehnic, câteva situații revin des:

  • generator prea simplu folosit acolo unde ar trebui unul criptografic
  • gestionare slabă a stării inițiale sau a reîmprospătării
  • lipsa trasabilității versiunilor, astfel încât nimeni nu mai poate spune sigur ce rulează
  • acces intern prea larg, fără controale și fără urme suficient de clare în loguri

Un exemplu relevant pentru riscul accesului intern este cazul Absolute Poker (nu e un exemplu de generator spart, ci un exemplu de acces privilegiat). Raportul de investigație ( în engleză ) este public și citabil:

Idei greșite care apar des, explicate simplu

  • Idee: după multe pierderi, urmează sigur un câștig.
    Explicație: runda nouă nu primește informații din rundele trecute.
  • Idee: există ore bune.
    Explicație: varianța face ca unele sesiuni să pară bune și altele slabe, fără un comutator în spate.
  • Idee: dacă bonusul nu a apărut de mult, acum crește șansa.
    Explicație: la runde separate, trecutul nu mărește șansele viitorului.
  • Idee: dacă generatorul e corect, atunci șansele sunt în favoarea ta.
    Explicație: corect înseamnă aleatoriu verificabil, nu avantaj pentru jucător.

La final

RNG este mecanismul care face rezultatele imprevizibile și verificabile. Într-un ecosistem licențiat, standardele și verificările fac foarte grea orice schimbare neautorizată fără urme. În același timp, un RNG corect nu elimină varianța și nu transformă RTP într-o garanție pe termen scurt.

Dacă vrei să rămâi cu o idee clară: fiecare rundă este separată, iar pe termen lung matematica jocului se impune. Restul, inclusiv seriile și pauzele lungi, sunt efecte firești ale aleatoriului și ale varianței.

Referințe și surse oficiale folosite în acest articol de academie

FAQ

  • RNG înseamnă că voi câștiga.
    Nu. Înseamnă că rezultatele sunt alese aleator, nu că sunt favorabile.
  • Pot anticipa rezultatele.
    În implementări moderne, cu generator criptografic și verificări, anticiparea este considerată nerealistă fără acces intern.
  • De ce unele seri par foarte grele.
    Pentru că varianța poate fi mare, mai ales la jocuri volatile.
  • Cine verifică generatorul.
    Laboratoare independente și, în piețe reglementate, cerințe de conformitate și audit.
  • Unde înțeleg mai bine RTP și risc.
    În articolul dedicat: RTP, volatilitate și varianță la sloturi.

Recenzii Ce este RNG în cazino? Explicație detaliată despre generatorul de numere aleatorii

Momentan nu este niciun comentariu publicat

Adauga o recenzie

Publică comentariu

🆘 Ai nevoie de ajutor?

📞

Linia Națională Anti-Jocuri de Noroc

0800 800 099

Apel gratuit, 24/7, confidențial

Vezi toate resursele de ajutor →
Echipa Editoriala
Echipa Editoriala

Echipa editoriala Mister-7.ro

48 articole

Echipa editoriala Mister-7.ro este un profil colectiv folosit pentru articole realizate in colaborare. In practica, un material poate avea mai multi contributori: cineva documenteaza termenii si regulile, altcineva redacteaza, iar un editor face revizia finala pentru claritate si consecventa.

Publicam ghiduri si analize despre casino online si pariuri sportive, cu accent pe lucrurile care schimba rezultatul in realitate: probabilitati, RTP si volatilitate, cerinte de rulaj, limite de pariere, restrictii pe jocuri si reguli de retragere. Cand apar schimbari in oferte sau politici, actualizam continutul si indicam data ultimei revizii.

Pentru transparenta, includem surse relevante atunci cand subiectul o cere (termeni si conditii, politici de bonus, reguli ale jocurilor, informatii despre joc responsabil) si evitam afirmatiile care nu pot fi verificate.

gambling-therapyjocresponsabildownloadgdpr

Descarcă aplicația gratuit

AppStoreGooglePlay

Mister-7.ro își propune să ofere informații corecte și actualizate. Unele linkuri pot fi de afiliere; nu te costă nimic în plus, iar noi putem primi un comision care ne ajută să menținem site-ul.

Jocurile de noroc pot crea dependenţă. Pariază în mod responsabil. Trebuie să ai vârsta de minim 18 ani pentru a putea juca la cazinourile prezentate de mister-7.ro. Toate recenziile pot fi considerate ca având conţinut comercial. Decizia ONJN NR. 645/25.04.2024

ONJNVarsta

© 2026 Mister-7.ro.Toate drepturile rezervate. Build ID: 2ed124d - 2026.05.02-2311